Sportivii FubyShop, pe primele locuri la Ciucas X3!

Sportivii FubyShop, pe primele locuri la Ciucas X3!

Trei clasări pe podium au avut sportivii FubyShop la CiucașX3, competiția desfășurată în masivul Ciucaș, concurs la care se aleargă pe trei trasee, semimaraton (21 km), maraton (42 km) și ultramaraton (105 km).

Atât Ingrid Mutter cât și Ionuț Zincă și Cristian Moșoiu au participat la semimaraton, ”monopolizând” podiumul. Alergătoarea din Brașov a controlat cursa fără probleme, trecând linia de finiș după 2 ore, 6 minute și 56 de secunde, la băieți, Ionuț și Cristi sosind unul după celălalt. Zincă a terminat după 1 oră, 45 de minute și 24 de secunde, iar Moșoiu la nici un minut distanță, în 1 oră, 46 de minute și 13 secunde. ”A fost un cadou frumos și muncit pentru ziua mea de nume. Mulțumesc pentru încrederea acordată lui Ionuț Gălițeanu (n.n. – antrenorul lui Cristi și al lui Ionuț și prietenul FubyShop)”, a precizat Moșoiu. ”A fost o cursă frumoasă unde Cristi a condus o bună parte din traseu, Leonard Mitrică (n.n. – a sosit al treilea) a stat mereu la câteva secunde în spate, iar eu m-am chinuit să rezist după Cristi”, a adăugat Zincă.

”Am reușit un timp mai bun decât anul trecut, ăsta era și scopul meu pentru această cursă, în condițiile în care cu 500 de metri înainte de finiș am luat-o înainte, nici acum nu îmi dau seama cum, în loc să fac dreapta și am ajuns pe o altă stradă. Cred că m-am uitat mai mult la ceas și mai puțin la traseu. Nici acum nu pot să cred că m-am dus aiurea, doar e a treia oară când particip. Am făcut cu vreo 3 minute mai bine, dar se putea și mai bine. E clar o cursă pe care fetele pot să o alerge în sub 2 ore”, a povestit, pentru fubyshop.ro, Ingrid.

 

foto: Ciucas X3

Data Adaugarii: 10-09-2018