Zincă, pe 6 la Premana, Ingrid, pe 24 în Andorra  

Zincă, pe 6 la Premana, Ingrid, pe 24 în Andorra   

Ionuț Zincă a revenit la Premana, la Giir di Mont, cursă pe care a și câștigat-o în 2013, și a terminat pe locul 6, după o alergare de 3 ore, 32 de minute și 17 secunde. ”Sunt cât de cât mulțumit de poziție, ținând cont de nivelul la care sunt cu pregătirea, la 7 luni după accidentarea care m-a ținut pe bară un an și jumătate”, ne-a spus sportivul FubyShop. Giir di Mont (#Italia, ediția a 24-a) are 32 de kilometri cu o diferență de nivel pozitivă de 2.400 de metri, cel mai înalt punct de pe traseu fiind Bocchetta Larec (2.063 de metri).

Zinca, start Premana

Ingrid Mutter nu s-a simțit prea bine la SkyRace Comapedrosa (#Andorra), a treia cursă din cadrul Cupei Mondiale de skyrunning la care participă în acest an, rezultatul, așa cum chiar ea ne-a spus, fiind poate o combinație nefericită de oboseală, nopți nedormite, drumuri lungi și căldură. A terminat pe locul 24, după 4 ore, 5 minute și 18 secunde, chiar dacă pe parcurs s-a gândit să renunțe. ”După ce mi-a trecut gândul de abandon, ce a rămas din cursă a fost efectiv plimbare, nu mi-a mai păsat de clasament. Mi-am spus că măcar să ajung pe cel mai înalt vârf din Andorra, Cim del #Comapedrosa, 2.942 metri. Cursa e super frumoasă, un traseu dur, tehnic și foarte fain”, a precizat Ingrid.

Ingrid, munte

#FubyShop #Shop #DiaconuCoresi #Brasov #LaSportiva #alergare #run #skyrunning #munte 

Foto: Maria Grazia Bellati, Giir di Mont, Skyrunning Italia

Data Adaugarii: 31-07-2018